Acasă » Știri » Sport » Dinamo » Ionuţ Negoiţă: „Nu înţeleg ce vor suporterii de la mine?”

Ionuţ Negoiţă: „Nu înţeleg ce vor suporterii de la mine?”

De: Cancan 31/10/2017 | 07:00
Ionuţ Negoiţă: „Nu înţeleg ce vor suporterii de la mine?”

Ionuţ Negoiţă, finanţatorul formaţiei Dinamo a rupt tăcerea după umilinţa pe care câinii au suferit-o în Groapă cu Viitorul, scor 0-4. Contestat vehement de suporteri, aceştia forţând intrarea la ofiucială pentru a se război cu patronul alb-roşilor, deşi acesta nu se afla în tribună la jocul cu Viitorul, Negoiţă a spus că nu înţelege atitudinea  acestora faţă de el. 

Finanţatorul a precizat că vrea să vândă din acţiuni şi speră ca în cel mai scurt timp să găsească un cumpărătător.

„Nu înţeleg reacţia suporterilor. Ce vor de la mine? Eu am fost şi sunt o persoană bine intenţionată. Eu am făcut o greşeală că am intrat în această poveste, nu eram personajul potrivit. Am fost avertizat că voi fi înjurat pe banii mei. N-am vrut să ascult, m-am ambiţionat. Îi înţeleg pe suporteri că sunt dezamăgiţi de jocul echipei. Eu am obosit, sper să vină cineva mai bun ca mine. Dinamo e un club interesant şi nu cred că se pune problema să nu se găsească un cumpărător”, a declarat Ionuţ Negoiţă la Digi Sport.

Finanţatorul lui Dinamo a spus că deşi echipa are cel mai mare buget din ultimii ani s-a ajunsîn situaţia de a nu avea rezultate deoarece în vară s-a greşit politica de transferuri.

„Anul acesta avem cel mai mare buget pe care l-am avut vreodată de când sunt eu la Dinamo şi cred că jocul ar fi trebuit să fie pe măsură. Am fost prea băiat bun. Pentru mine salariile au fost mereu pe primul loc. Au maşini noi nouţe, au apartamente toţi jucătorii, au salariile la zi. Unii dintre ei nu au bun simţ şi nu sunt profesionişti”, a tunat Negoiţă la Digi Sport.

Cristi P. 

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Câte clase are Iancu Sterp, de fapt. Motivul pentru care finalistul Survivor All Stars a fost dat afară de la Bacalaureat
Câte clase are Iancu Sterp, de fapt. Motivul pentru care finalistul Survivor All Stars a...
FOTO. Bomba sexy care s-a iubit cu fiul lui Cristi Borcea continuă să facă ravagii cu imaginile provocatoare cu ea!
FOTO. Bomba sexy care s-a iubit cu fiul lui Cristi Borcea continuă să facă ravagii...
Cazacu, dezvăluiri bombă despre Ramona Olaru. A spus, în sfârșit, ce nu mai zisese niciodată
Cazacu, dezvăluiri bombă despre Ramona Olaru. A spus, în sfârșit, ce nu mai zisese niciodată
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Anul în care 3 imperii au vrut să dezmembreze națiunea română. Momentul care putea schimba istoria țării
Anul în care 3 imperii au vrut să dezmembreze națiunea română. Momentul care putea schimba...
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină...
VIDEO Noi imagini șocante cu răpirea unor femei-soldat israeliene în timpul atacului Hamas din 7 octombrie
VIDEO Noi imagini șocante cu răpirea unor femei-soldat israeliene în timpul atacului Hamas din 7...
Un fost director CIA arată cum ar putea câștiga Ucraina războiul cu Rusia. „Este asta posibil?”
Un fost director CIA arată cum ar putea câștiga Ucraina războiul cu Rusia. „Este asta...
Este legal să circuli pe banda de autobuz când ai mai mulți pasageri în mașină?
Este legal să circuli pe banda de autobuz când ai mai mulți pasageri în mașină?
Viorel Lis nu mai poate să meargă: „Mă plimb doar din bucătărie până în dormitor” Fostul edil a povestit prin ce trece într-un live pe TikTok
Viorel Lis nu mai poate să meargă: „Mă plimb doar din bucătărie până în dormitor”...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Tavi Colen, despre mariajul cu fosta soție. Care este motivul care a dus la despărțire? „Chiar sunt supărat că nu am reușit să ducem mai mult. Am rămas prieteni foarte buni”
Tavi Colen, despre mariajul cu fosta soție. Care este motivul care a dus la despărțire?...
Mădălin Ionescu, în doliu! Prezentatorul TV a dat vestea cumplită printre lacrimi: „S-a stins. Am trăit cu o durere imensă ultimele lui clipe”
Mădălin Ionescu, în doliu! Prezentatorul TV a dat vestea cumplită printre lacrimi: „S-a stins. Am...
13 judeţe, sub avertizare de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în următoarele ore. Vreme severă până la noapte
13 judeţe, sub avertizare de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în următoarele ore. Vreme severă...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
Ne ÎNCURCĂ sau ne AJUTĂ? Nouă funcție Android va conduce utilizatorii înapoi în aplicațiile instalate
Ne ÎNCURCĂ sau ne AJUTĂ? Nouă funcție Android va conduce utilizatorii înapoi în aplicațiile instalate
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Cum arată acum Irina Tănase, fosta iubită a lui Liviu Dragnea. S-a afișat într-o ipostază rară pe Instagram
Cum arată acum Irina Tănase, fosta iubită a lui Liviu Dragnea. S-a afișat într-o ipostază...
Județul din România care s-a umplut de urși și șerpi. Au ajuns să se plimbe pe străzile unui municipiu, să atace animalele din curțile oamenilor și să intre chiar și în case
Județul din România care s-a umplut de urși și șerpi. Au ajuns să se plimbe...
Ce să le pui ardeilor dacă vrei să ai o recoltă bogată. Vor crește mari și frumoși dacă faci acest lucru
Ce să le pui ardeilor dacă vrei să ai o recoltă bogată. Vor crește mari...
Vladimir Putin a luat decizia finală. S-a terminat totul. A dat ordin
Vladimir Putin a luat decizia finală. S-a terminat totul. A dat ordin
Au apărut probleme în paradis? Mesajul transmis de Monica Bîrlădeanu pe Internet: Când cineva îți dă timpul lui, dăruiște și tu!
Au apărut probleme în paradis? Mesajul transmis de Monica Bîrlădeanu pe Internet: Când cineva îți...
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Iohannis, despre bătaia din Parlament: „Avem evenimente nedorite, din păcate, Made in Romania, este incalificabil
Iohannis, despre bătaia din Parlament: „Avem evenimente nedorite, din păcate, Made in Romania, este incalificabil"
Veste SOC pentru Elena Udrea. Judecătorii au luat decizia
Veste SOC pentru Elena Udrea. Judecătorii au luat decizia
Chefi la cuțite. Ce se întâmplă, de fapt, în culise cu noii jurați
Chefi la cuțite. Ce se întâmplă, de fapt, în culise cu noii jurați
BANCUL ZILEI | Adevărul despre pasta de dinți
BANCUL ZILEI | Adevărul despre pasta de dinți
Cine sunt copiii lui Costel Constantin şi care e adevăratul motivul pentru care marele actor ar fi fost răpus de singuratate!
Cine sunt copiii lui Costel Constantin şi care e adevăratul motivul pentru care marele actor...
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Diana Dumitrescu, diagnosticul crunt primt de la medici. Actrița se confruntă cu dureri groaznice: ”Am crezut că mor”
Diana Dumitrescu, diagnosticul crunt primt de la medici. Actrița se confruntă cu dureri groaznice: ”Am...
Soția lui Alin Oprea, devastată de durere. Medana a pierdut o ființă dragă
Soția lui Alin Oprea, devastată de durere. Medana a pierdut o ființă dragă
Gigantul german care intră pe piața din România. A preluat o fabrică cu sute de angajați
Gigantul german care intră pe piața din România. A preluat o fabrică cu sute de...
Zodiile care termină luna mai în forță. Vești de senzație pentru Tauri și Fecioare
Zodiile care termină luna mai în forță. Vești de senzație pentru Tauri și Fecioare
×